Prețurile la cacao şi veniturile cultivatorilor

Cota în valoarea adăugată la nivel mondial

Fabricarea ciocolatei este o afacere prosperă pentru marile companii care obțin profituri foare mari. În timp ce marile companii sunt în permanentă concurență pentru a obține cote de piață şi profituri cât mai mari, milioane de cultivatori de cacao suportă consecințele primind tot mai puțini bani pentru marfa lor. În 2012, industria ciololatei la nivel global a făcut vânzări nete de aproximativ 80 de miliarde de dolari, cifră care este estimată să ajungă la 88 de miliarde de dolari în 2014.

În cadrul acestui lanț, cea mai mare parte a banilor se face după ce boabele au ajuns în intermediari.
În acelaşi timp, mulți cultivatori de cacao şi lucrători trebuie sa trăiască cu mai puțin de 1,25 dolari pe zi, ceea ce este mult sub pragul sărăciei absolute. Cultivatorii de cacao primesc astăzi apoximativ 6% din prețul pe care consumatorii din țările bogate îl plătesc pentru ciocolată. În anii ‘80 cota lor a fost aproape de trei ori mai mare, circa 16%.

 

Prețuri mici şi nesigure pentru cacao

În timp ce profiturile companiilor multinaționale de ciocolată au crescut din 1980, prețul pe piața mondială pentru boabele de cacao a scăzut la jumătate (ținând cont şi de inflație).

Un alt aspect al acestei probleme este că cultivatorii de cacao primesc doar o parte din prețul pieței mondiale pentru boabele de cacao, datorită structurilor comerciale locale, taxelor şi de asemenea datorită calității boabelor. De exemplu, în ultimii zece ani cultivatorii din Coasta de Fildeş au obținut doar 40 - 50% din prețul de pe piața mondială pentru boabele lor. Acestia nu sunt bine organizați iar lipsa de informare despre tendințele pieței pentru prețurile de cacao îi obligă să îşi vândă boabele de cacao la prețurile impuse de intermediari.

Volatilitatea prețurilor la cacao

În plus, nesiguranța veniturilor cultivatorilor este afectată de schimbările de preț la cacao. Volatilitatea prețurilor provine de multe ori din schimbarea volumului de aprovizionare, influențat de bolile culturilor, pagube cauzate de dăunători, condiții climatice nefavorabile cum ar fi seceta sau de instabilitatea politică şi turbulențele din țările producătoare.

In timp ce sezoanele bune aduc recolte bune principalelor țări producătoare de cacao însă surplusul de recoltă duce la scăderea prețurilor, recoltele slabe ca urmare a bolilor culturilor sau a condițiilor meteorologice nefavorabile în unele regiuni importante duc la ridicarea prețurilor. Schimbările de preț pot fi influențate şi de alți factori cum ar fi speculația cu alimente. Pentru speculanți, prețurile volatile sunt profitabile la fel ca şi tranzacțiile pe piețe la termen care pot aduce profituri imense.

Comercianții de cacao pot atenua schimbările de preț prin stocarea boabelor de cacao şi controlul volumului de vânzări pe piață. De multe ori, cultivatorii sunt obligați să-şi vândă boabele de cacao imediat dupa recoltă datorită condițiilor de viață sărace, nevoia urgentă de bani şi lipsa posibilităților de depozitare.

Venituri mici – consecințe dezastruoase

Consecințele volatilității prețurilor împreună cu creşterea costurilor de producție înseamnă nesiguranță economică şi sărăcie pentru milioane de producători de cacao. În ciuda previziunilor că cererea de cacao va creşte cu aproape 20% în următorii ani, mărind veniturile companiilor de ciocolată, în acest moment mulți cultivatori nu îşi pot acoperi costurile de trai. Cu venituri limitate şi lipsa de informație privind evoluția pieței, cultivatorii de cacao şi familiile lor sunt cei care au de pierdut în această industrie profitabilă de cacao şi ciocolată.

Veniturile scăzute şi nesigure ale cultvatorilor provoacă o serie de probleme grave la nivel social şi de mediu înconjurător. Acestia nu mai investesc în plantațiile lor, nu mai plătesc salariile lucrătorilor, nu mai pot oferi lucrătorilor condițiile corespunzătoare de muncă şi în cele mai rele cazuri tind să exploateze copiii prin muncă. În speranța de a-şi creşte veniturile, folosesc mai mult teren în producția de cacao, deseori în defavoarea agriculturii sustenabile, ecologice şi diversificate.